Juma’ de conopidă și trei gutui ne-au făcut prânzul de sâmbătă.
Cumpăr fructe și legume de la țărani, ouă tot de la ei, alimente uscate de la Hadri, cercei de la creatorii români, am început și la haine să citesc eticheta și să aleg bumbac și in.
Vinerea pentru mine e sărbătoare mare, vine comanda de legume și fructe, de la Grădina din Băleni și de la Ionuț care pe lângă fructe și legume are și stupi. Cumpăr de la ei de mai bine de un an, toate legumele și fructele mă duc înapoi în copilărie, de fiecare data când gătesc. Nu bag mâna-n foc pentru nimeni și nimic, dar normalitatea din capul meu îmi spune că mai sigur e sa iau usturoi și cartofi de la țăranii români, decât de la supermarket, multe aduse de peste mări și țări.
Azi am luat conopidă, am zis să fac niște “friptură” la cuptor din ea, dar totuși e cam mare, hai că fac jumate, dar și jumate a fost mult, așa că bucățile mari le-am condimentat (praf de usturoi, curry, turmeric -toate BIO, de la Hadri) și dat prin pesmet, iar din bucățile mici am făcut o budincă cu ce mai era prin frigider în borcanele desfăcute și care trebuiau mâncate (iaurt, smântână, brânză).
Și ce-ar fi fost octombrie fără gutui?
Tot amintirile din copilărie m-au dus la mâncarea de gutui. N-am făcut niciodată, citesc un pic pe net și-mi zic că e cam mult zahăr și-atunci, mai bine fac un desert în toată regula. Bling! Aici intervine prietenul Thermomix, Quince crumble zice că știe să facă. Am scăzut și aici cantitatea de zahăr, am adăugat fulgi de migdale și scoțișoară (tot BIO, de la Hadri, ți-am mai zis 👩🔬). Cât s-a copt conopida, a fost gata și compoziția de budincă și cea pentru desertul de gutui. La final, toate resturile de legume, fructe și cojile de ouă au mers la coșul de compost din grădină. Am avut și un recipient din plastic, l-am spălat și l-am pus la coșul de reciclat. Thermomix s-a spălat singur, că așa l-au făcut nemții aștia…
Și uite așa jumătate de conopidă și trei gutui, ne-au făcut prânzul de sâmbătă. De sezon, ieftin și bun.
In video-ul de pe Instagram vezi toată distracția pas cu pas.
Să-ți fie cu folos și nu uita, cumpără de la ai tăi! Pe noi ne găsești și în bld. Pipera, nr. 166-168.